1 iunie cu Playful Parenting şi cu Otilia Mantelers la Braşov

Anul acesta am sărbătorit ziua copilului într-un mod educativ… de data asta pentru părinţi! 🙂

Eu încă nu am copii. Până când o veni vremea aceea, mă pregătesc să fiu părinte având în minte vorbele Alethei Solter:

“Good parenting does not come naturally. What comes naturally is to repeat what our parents did to us (whether helpful or harmful).”

M-am întrebat de multe ori cum ne pregătim să devenim părinţi. Pentru aproape orice meserie s-a inventat o formă de şcolarizare. Dar unde învăţăm să fim părinţi? Unde învăţăm câtă responsabilitate implică rolul ăsta? Acasă? În familie? În societate? La televizor? Unde mai exact? Cât din ce credem că înseamnă un părinte bun e cu adevărat de folos? Când începem să ne punem întrebări? Că dacă mă uit în jur la lumea puţin perfectă în care trăim, tind să cred că nu prea ne descurcăm tare bine cu rolul ăsta. 🙂

Eu am început să mă întreb de puţină vreme, când am descoperit site-ul attachmentparenting.ro şi să încep să găsesc explicaţii când am citit Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor şi Comunicarea Nonviolentă. Un limbaj al vieţii, cărţi pe care le-am primit în dar la nuntă, de la o prietenă foarte dragă. Am început să înţeleg cât de mult am de lucrat cu mine şi câte “bube” am. Ei, intuiam şi înainte că nu sunt perfectă (haha!) şi nici nu pretind că am descoperti vreo soluţie magică. Da’ simt că fac progrese când mai găsesc câte o argumentaţie logică şi prietenoasă atât din punctul de vedere a lui mami şi tati cât şi din cel al copiilor, pe care mi-o însuşesc.

În aceeaşi ordine de idei mi se pare grozav că au început să apară şi pe la noi cursuri faine pentru părinţi, pe care mi-am propus să le aduc şi la Braşov. După cursul de comunicare non-violentă cu Monica Reu din martie, am vrut tare mult să continuăm cu Otilia Mantelers şi cu trainingul ei Joc şi Emoţii.

E prima dată când un curs de Playful Parenting ajunge şi la Braşov şi m-am bucurat mult că am reuşit să-l organizăm şi să inaugurăm cu el Academia Heidi.

Playful Parenting ne ajută să înţelegem limbajul principal al copiilor: jocul. Şi pentru că funcţionează cu adevărat şi în realitate, ne încurajează să lăsăm vasele, rufele, jena, etc. la o parte şi să ne aşezăm pe podea lângă copiii noştri, să ne jucăm şi să ne “maimuţărim” pentru ei ca să reuşim să ne apropiem şi să relaţionăm cu ei prin empatie.

La cursurile pentru părinţi de la Academia Heidi vrem să încurajăm cât mai mult părinţii să fie deschişi la noi abordări de parenting şi de aceea toţi participanţii la curs au primit câte o mapă pe care au fost invitaţi să o personalizeze şi să o transforme într-un Jurnal de părinte. Prima parte din jurnal e suportul de curs Joc şi Emoţii.

Otilia e mama a 3 copii şi e minunată în rol de părinte “jucăuş”! În plus, se mai joacă terapeutic şi cu alţi copii care au probleme. E foarte expresivă şi empatică! E adultul pe care dacă îl întâlneşti când eşti copil, îl vei avea mereu în minte când te vei gândi la copilărie. E omul mare care te poate face să te simţi în largul tău şi să te deschizi fără teamă. Lângă sau în braţele căruia poţi să plângi în voie, fără să-ţi rămână plânsul în gât sau să-ţi fie ruşine.

Sigur că nu e perfectă şi e tare drăguţă când o şi demonstrează. Şi te face cumva să răsufli uşurat că nu eşti singur cu musca pe căciulă. 🙂 A început să fie altfel abia după ce a avut primul copil şi după ce şi-a dat seama că bebe nu părea prea fericit să treacă prin ceea ce uneori credem prin prisma condiţionării culturale că e bine să facem: să lăsăm bebeluşul să doarmă singur în camera lui ca să fie independent de mic, să plângă singur ca să se călească şi să nu ne manipuleze, să-i trimitem în camera lor singuri ca să-i pedepsim… Toate lucrurile astea lasă urme în copii de care nu suntem neapărat conştienţi şi nici nu facem legături între ce le facem şi cum se modelează-adaptează ei apoi.

Ne-a povestit despre cât de important e plânsul. Uau, ce bine e să plângi! Yuhu! Plânsul e mecanismul corpului uman de a ne elibera de tensiunile şi de traumele acumulate, sau de a ne exprima bucuriile. Dacă îl oprim, pentru că “nu se face”, “e ruşine”, sau pentru că altfel “ne dă mama sau tata un motiv real de plâns” apar probleme în alte părţi, pentru că treburile astea trebuie să iasă cumva. De exemplu, dacă ne rămâne multă vreme plânsul în gât, putem suferi de amigdalite succesive, dacă nu ne putem exprima bucuriile intense pot apărea probleme cu sistemul nervos (caz concret în familia mea). Aşa că de-acum nu mai plâng în batistă şi pe-ascunselea. Nope! O să plâng ca lumea, pe îndelete şi acolo unde-mi vine! 🙂

Râsul e şi el grozav! E o modalitate de a ne reconecta cu copiii atunci când ne deconectăm de ei. Dacă reuşim să-i facem să chicotească, suntem “pe felie” cu ei. Ne-a şi arătat multe joculeţe cu animăluţele însufleţite despre cum putem gestiona situaţiile tensionate (când copiii se supără, se enervează aparent dintr-o cauză minoră, fac crize de nervi, când le e frică de ceva, …). M-am gândit la copilăria mea şi la situaţii în care m-am simţit neînţeleasă, nedreptăţită, singură, neputincioasă, foarte nervoasă şi agresivă, când am vrut să renunţ la ce făceam doar pentru că alţii erau în stare să facă acel lucru mai bine, sau când, în general am avut impresia că e ceva în neregulă cu mine. Şi doar mi-am imaginat ce diferenţă mare ar fi fost dacă aş fi avut un adult ca Otilia prin preajmă.

Jocul e limbajul copiilor prin care aceştia relaţionează şi cunosc lumea din jur. Imaginează-ţi că ajungi într-o ţară a cărei limbă nu o cunoşti. Cum te faci înţeles? Cât de profund reuşeşti să comunici? Cât de bine îţi înţelegi copilul dacă nu vorbeşti pe limba lui?

Cum spune Otilia, Playful Parenting poate fi făcut de oricine. Lăsaţi jena la o parte, luaţi-vă inima în dinţi şi încercaţi. O să fie minunat când o să constataţi că funcţionează! E cel mai frumos cadou pe care îl putem oferi copiilor noştri, având toate astea la pachet:

Playful Parenting = joacă + râs + apropiere + iubire