Cum ajutați copilul să se acomodeze la creșă sau la grădiniță fără să plângă el sau voi prea mult? Habar n-am! 🙂 Chiar nu am vreo rețetă, chiar dacă la noi a fost fără plâns și jale. În ciuda așteptărilor mele și ale celor din jur, acomodarea lui Aron la grădi a decurs foarte lin. Nu știu exact ce a condus la asta, dar pot să intuiesc câteva lucruri care au ajutat.
- Aron era obișnuit cu locul. De când avea 8 luni am fost cu el la Clubul piticilor de 1-3 ani, o activitate desfășurată la Grădinița Heidi tocmai în scopul familiarizării copiilor cu colectivitatea și cu activitățile specifice de la grădi, pentru o acomodare mult mai ușoară ulterior. Am folosit multe ocazii ca să îl plimb prin grădiniță, să îi arăt sala de mese, baia (unde i-a plăcut foarte mult să se joace la chiuvetele mici instalate la nivelul copiilor)
- La cursul despre acomodarea copiilor la grădi, organizat în grădiniță, am primit pe lângă sfaturi foarte utile și o povestioară despre un cățel, pe nume Hund, care vizitează grădinița în căutarea unor copii cu care să se joace. Cărticica e ilustrată cu poze din grădiniță, de la masă, de la locul de joacă, din sălile de grupă cu activitățile copiilor și lui Aron i-a plăcut tare mult să i-o tot citesc. Ca să îi fie și mai ușor cu acomodarea, i-am lipit în ea și pozele cu cele două educatoare de la grupa lui. Cred că a contat mult și faptul că i-am povestit tot timpul cu bucurie despre grădi, deși de multe ori aveam un nod în gât la gândul că o să urle neconsolat după “mami”.
- Relația de încredere pe care o avem noi doi l-a ajutat mult la depășirea anxietății de separare. De când era foarte mic, îl pregăteam dinainte când urma să plec, îi spuneam ce fac eu și ce o să facă el cât lipsesc și cu cine va rămâne, și mereu specificam clar că o să mă întorc. Nu l-am mințit, nu am plecat pe ascuns vreodată de lângă el, chiar dacă a trebuit să îi și ascult plânsul uneori.
- Cred că un alt factor care a dus la o acomodare ușoară la grădiniță pentru Aron a fost faptul că e un copil sociabil căruia îi place mult să se joace cu copiii. A învățat foarte repede numele celorlalți colegi din grupa lui, îmi spune cu cine se joacă mai mult, cu care mai puțin. În general, cu cei mai mici decât el se joacă mai puțin, pentru că “plâng mult”. : )
- Educatoarele au ajutat și ele mult tot procesul de acomodare. Empatice, calde, blânde și sincere, A. și C. sunt niște persoane extrem de potrivite în rolul lor. A. e un fel de “zâna blândeții”, mereu cu zâmbetul pe buze, caldă, cu drag de luat în brațe. C. ar putea avea poza în dicționar la cuvântul “răbdare”. Nimic nu pare să o scoată din starea ei de zen, oricâți copii ar plânge sau ar face năzdrăvănii în jur, nu își pierde controlul niciodată. Amândouă le spun de fiecare dată copiilor când plâng de dor: “mami te iubește, e la serviciu și se întoarce să te ia acasă”, îi țin în brațe și îi mângâie să le ușureze necazurile. Mda, nu știu la alții cum e, dar la grupa lui Aron chiar nu am avut ce să reproșez din punctul ăsta de vedere.
- Mai cred că a fost important că Aron a fost suficient de mare pentru a merge la grădiniță. La 2 ani și 4 luni a putut să înțeleagă mai bine ce se întâmplă decât dacă ar fi avut 1 an și ceva.
- Foarte de folos ne-a fost și politica de acomodare de la grădinița pe care am ales-o. Părinții pot rămâne timp de 5 zile cu copii, în sala de grupă și apoi treptat pe hol. Cei mici se familiarizează cu locul nou, cu oamenii noi mai ușor dacă părinții sunt în preajmă și le dau de înțeles că sunt într-un loc unde sunt în siguranță. În plus, Aron a început să meargă la grădiniță după 3 săptămâni de la începerea anului școlar, când perioada de plâns a celorlalți copii se cam încheiase. Și asta ne-a ajutat.
- Pentru mine, care am un program flexibil la job, a fost grozavă și partea cu flexibilitatea programului oferit de grădiniță. Părinții pot alege la semnarea contractului să își aducă copiii 2, 3, 4 sau 5 zile pe săptămână, program scurt, lung sau prelungit. Noi am ales varianta cu 3 zile de program scurt. Aron nu doarme la grădiniță și merge maxim 3 zile pe săptămână. Deocamdată. Vom prelungi numărul de zile și durata programului în funcție de cum și când va fi el pregătit să facă asta, dacă nu intervin factori care să ne forțeze să grăbim procesul (ex. un job care să mă solicite mult mai mult).
- Prietenia, bucuria și dragul cu care i-am tratam și eu pe copiii din grupa lui Aron, încurajându-i prieteniile au ajutat mult. Cât timp am interacționat cu ei, mi-a plăcut și mie de ei și lor de mine. Le-am învățat și eu numele încă de la început și vorbeam acasă cu Aron despre fiecare, uitându-ne la pozele pe care ni le trimit educatoarele pe grupul de whatsapp.
- La noi a ajutat să îl duc și să îl aduc eu de la grădiniță. Chiar dacă uneori plecarea de acolo se prelungește mult, dimineață rămâne mai tot timpul ușor la grupă și îmi zice “Pa, mami!” 🙂
Pentru moment, Aron își dorește dimineața să meargă la grădiniță, după ce îl iau de acolo îmi spune că i-a plăcut și că vrea să vină și mâine. Îi place în grupă cu jucăriile, cu prietenii lui de năzdrăvănii, se bucură când ies afară, când sar în sala de sport. După ce o vreme i-a tot împins pe cei mai mici, de o perioadă a început să fie empatic cu ei, mai ales când îi vede că plâng. Mi-au zis educatoarele că îi mângâie și într-o zi l-am găsit și eu în grupă, în pătuțul unui băiețel care plângea în brațele unei educatoare, mângâindu-l și uitându-se cu multă duioșie la el. Vai, ce moment plin de iubire!
Acum încerc să îl pregătesc pentru transferul la următoarea grupă, care va fi una Montessori cu copii de vârste diferite și care, spre norocul nostru, e vecină cu sala în care e grupa lui Aron acum. Așa că e destul de ușor să îi povestesc și să îi arăt viitorii colegi și viitoarele educatoare. Deja știe câțiva copii și pare că îi place ideea că va fi coleg cu ei. Mai povestesc mai încolo dacă a fost la fel de ușor și a doua acomodare. 🙂
