Curs de paramana doula cu Michel Odent şi Liliana Lammers (1) – Londra

Săptămâna trecută am fost la Londra la cursul de paramanadoula susţinut de Michel Odent şi Liliana Lammers!

Experienţa întâlnirii cu ei m-a răscolit atât din punct de vedere al cunoştinţelor acumulate cât şi al emoţiilor trăite. O oră după încheierea cursului am avut lacrimi de bucurie în ochi şi o stare de bine pe care nu pot să o explic foarte bine. 🙂

Revin în zilele următoare cu informaţii despre ce s-a întâmplat la curs, cum mi s-au întors cunoştinţele cu fundul în sus după ce au fost răsturnate, răsucite, rearanjate şi despre cum am simţit în sfârşit că încep să înţeleg ce e naşterea de fapt, ce poate favoriza sau încurca acest proces.

Acum vreau să vă povestesc un pic despre Londra, de care m-am îndrăgostit şi pe care vă încurajez să o vizitaţi, în caz că nu aţi făcut-o deja.

E prima dată când ajung în Anglia. Nu prea am avut timp să mă pregătesc “turisticeşte” înainte şi de cazare mi-am făcut rost în ultimul minut. De la cursurile de limba engleză din şcoala generală ştiam câte ceva despre atracţiile principale din capitală şi mă aşteptam, evident, să plouă.

Londra mi s-a părut minunată. Vremea a fost grozavă. Soare tot timpul, niciun strop de ploaie, mulţi oameni la plimbare pe malul Tamisei, flori şi mult mult verde.

Dacă nu aveţi prea mult timp de petrecut în oraş, vă recomand traseele speciale pentru turişti  deservite de autobuze etajate şi fără acoperiş, cu ghid (linia roşie) sau cu căşti (linia albastră). E o modalitate convenabilă de a vedea cât mai mult într-un timp scurt. În plus, biletul e valabil 24h sau 48h şi include plimbări cu vaporaşul pe Tamisa şi cupoane de reducere la diverse muzee şi magazine.

Când vă plictisiţi de autobuze şi vaporaşe de tip “hop-in/hop-off”, mergeţi în parc. Sunt în Londra nişte parcuri imense cu multă iarbă pe care poţi să stai, să mănânci şi chiar să aţipeşti, aşa cum mi s-a întâmplat mie în Green Park, lângă Palatul Buckingham. 🙂 În Hyde Park am văzut multe veveriţe care zburdau prin iarbă şi o lebădă cu 5 pui care a venit la malul apei încredibil de aproape de mine.

La Palatul Buckingham am asistat la ceremonia de schimbare a gărzii, ceremonie care mi-a plăcut nu atât prin spectacol cât prin patosul cu care păreau să-l trăiască cei implicaţi direct. E un fel de atmosferă princiară care se simte în mai multe feluri. De exemplu, în grija cu care sunt proiectate detaliile care dau farmec şi personalitate oraşului: steme, decoraţii de clădiri, poduri, garduri şi băncuţe, uniforme de soldaţi şi poliţişti, cutiile poştale de pe stradă… Am avut impresia că toate sunt puse la locul lor conform unui plan general care vrea să construiască un oraş cu şi pentru oameni, nu pentru companiile publicitare care împânzesc clădirile cu afişe mari, multe şi de prost gust. În Londra, se pare că publicitatea nu se mai face aşa.

 Londra e un oraş diferit faţă de ce am văzut până acum şi unde am avut de multe ori sentimentul că funcţionalitatea e pusă un pic pe planul secund în favoarea esteticului, ceea ce mi-a plăcut mai mult decât m-a încurcat:

– liniile de metrou nu sunt numerotate, ci au nume: Central London, Jubilee Line, Northen Line, Picadilly, …
– valoarea unei monede nu e foarte uşor de priceput; cifrele sunt fie prea mici, fie lipsesc şi valoarea e scrisă cu litere: “one pound”
– în epoca telefoanelor mobile, mai există pe străzi celebrele cabine telefonice roşii,  în care un gentlemen încape fără să-şi scoată pălăria de pe cap şi unde poţi plăti convorbirea cu monezi sau cu cardul; probabil că e util mai ales dacă nu ai adaptor de priză şi rămâi fără baterie la telefon; haha!
– taxi-urile sunt doar un anumit tip de maşină; culorile şi printurile de pe ele diferă, dar marca e aceeaşi şi sunt special construite pentru a fi taxiuri.

Bine, au fost şi multe lucruri la care nu mi-a plăcut să mă uit, cum sunt de exemplu clădirile noi din sticlă. Mă întreb dacă peste vreo câteva sute de ani o să se uite cineva cu drag la ele. Ghidul din vaporaşul cu care m-am plimbat un pic pe Tamisa chiar a făcut o glumă pe tema asta prezentându-ne o astfel de clădire drept “terenul de antrenament al unei firme de alpinism utilitar”.

Lucruri la care ar fi bine să fiţi grijulii:
– metrourile nu circulă de fiecare dată până la capătul liniei, aşa cum apare el trecut pe hartă;
– metrourile nu mai circulă după miezul nopţii şi dacă aterizaţi la o oră ciudată, aşa ca mine pe London Luton, luaţi în considerare alte mijloace de transport;
– e bine de avut în bagaj un adaptor de priză; altfel, puteţi rămâne ca mine fără baterie la telefon.
– pentru transportul în oraş vă recomand să vă luaţi un Oyster card, pe care să-l încărcaţi cu lire şi care vă taxează pay-as-you-go şi care e mai vonvenabilă decât să vă luaţi bilete pentru fiecare călătorie pe care o faceţi; cu un oyster card, indiferent cât călătoriţi într-o zi, veţi fi taxaţi maxim cât pentru un bilet pe o zi; la final, vă puteţi recupera banii rămaşi pe card şi depozitul de 5 lire.

Am avut o zi întreagă pentru plimbat şi am avut de multe ori în gând vorbele lui Samuel Johnson:

When a man is tired of London, he is tired of life; for there is in London all that life can afford.

Aşa de multe de făcut şi de văzut…