Marathon7500 CPNT – o competiţie de prieteni

E a doua oară când particip la maratonul CPNT şi am în minte un singur cuvânt atunci când mă gândesc la atmosfera din concurs şi din tabăra de bază de la Peştera: prieteni. Aşa simt eu concursul ăsta: organizat de prieteni pentru alţi prieteni care se încumetă să participe.

Concursul are două secţiuni şi nu e uşor nici la Hobby (45km, 3200m diferenţă de nivel pozitivă). Cei care au participat la Elită (90km, 7500m diferenţă de nivel pozitivă) ştiu că dacă nu te pregăteşti temeinic ai foarte mari şanse să te chinui.

Poate şi din cauza dificultăţii, atmosfera e aşa de faină. Pe traseu dai de concurenţi pe care nu îi cunoşti dinainte, pe care îi ajuţi sau care te ajută cu zâmbetul pe buze. În punctele de control găseşti organizatori prietenoşi care te aplaudă, îţi zic o vorbă de încurajare şi îţi ridică moralul. În plus, pe noi la sosire ne-a aşteptat gaşca de prieteni care ne-a însoţit în tabăra de bază, cu aplauze şi strigăte entuziaste, cu pepene verde şi cu gulaş cald. 🙂 Ştiu că ei au făcut-o din drag şi din prietenie. Pentru noi a fost grozav să simţim că avem cu cine împărtăşi ce ni s-a întâmplat şi să ne bucurăm alături de oameni care înţeleg.

E minunat când ajungi la final şi când îţi strângi coechipierul în braţe şi izbucneşti în lacrimi de emoţii, bucurie şi alte cele pe care le-ai adunat pe traseu. Fiind un concurs de echipă, ai posibilitatea să explorezi şi să testezi relaţia pe care o ai cu coechipierul tău. Adrenalina concursului şi muntele pot scoate la suprafaţă lucruri nebănuite. 🙂 Eu m-am minunat tot concursul de prietena şi partenera mea, care a născut cu 3 luni jumătate în urmă, care îşi alăptează ambii copii şi care a mai găsit resurse să participe şi să termine mai mult decât onorabil acest concurs:

locul 5 la Hobby feminin în 13 ore şi 26 minute!

Bravo, tractoraşule! 🙂

Soţul meu a făcut o ispravă şi mai mare decât mine. Împreună cu prietenul lui, cu care au luat foarte în serios acest concurs (şi-au făcut program de antrenamente şi nimic nu i-a putut face să sară peste etape), au terminat concursul la Elită masculin în 27 de ore şi 59 de minute! Locul 6 la categorie şi 9 în clasamentul general!! Yuhuuuu!

Acum ştiu să le explic mai bine celor care mă întreabă, mirându-se, de ce vreau să particip la astfel de concursuri. De ce nu stau mai bine acasă, liniştită, la televizor, sau la soare, pe şezlong, la grătar, etc.? De ce să mă chinui, să mă doară picioarele, genunchii, să mă ardă soarele, să mă latre câinii de la stâni …?

Pentru că mă simt vie şi plină de încredere în mine. În urmă cu 2 ani doar mă uitam cu admiraţie la cei care participau; acum am mult mai multă încredere în forţele pe care mi le-am descoperit.

Pentru că mă uit cu drag la medalia de fisher pe care am câştigat-o la final.

Pentru că după concurs îmi spun că nu-mi mai trebuie munte un an de zile, dar după o zi, când mi se mai odihneşte şi îşi revine corpul, caut pe net alte concursuri.

Pentru că m-am îndrăgostit de munte şi abia aştept să-mi testez alte limite. Şi pentru că astfel de lucruri, făcute cu prietenii, strâng relaţiile în feluri pe care poate nu le conştientizăm foarte clar.

Felicitări organizatorilor, care găsesc resurse şi energie să organizeze acest concurs în fiecare an. E multă muncă în spate şi cei care au fost implicaţi în astfel de evenimente ştiu că nu e uşor de sincronizat acţiuni, oameni, termene.

În loc de concluzie, mă bucur tare mult să am un cerc de prieteni cu care să mă strâng în braţe la final, care să înţeleagă, şi unde copiii noştri să crească văzându-ne bucurându-ne astfel în natură.

Life is greaaaaat! 🙂