Playful Parenting … at work – adică pus în practică, pe pielea mea

Am fost ieri într-o vizită la nişte bunici cu un nepoţel. Şi mi-a trecut prin cap să văd dacă pot aplica ceva din ce am citit până acum în cartea de Playful Parenting. Să testez, dom’le! Să văd cât e de diferită teoria de practică.

M-am gândit la “luptele corp la corp” care îi ajută pe copii să se conecteze cu adulţii şi să se elibereze de tensiunile acumulate peste zi.

Nepoţelul se uita la desene animate când am ajuns noi (eu şi soţul meu), dar avea chef şi de joacă. Aşa că îi tot punea soţului meu în braţe o păturică. Aha! 😉 Ia să vedem cum pornim joaca.

Eu îi zic pe un ton şugubăţ să nu îl mai atingă dacă nu vrea să intre în bucluc. 🙂 Hehe! Atât i-a trebuit. Din privirea lui am înţeles că începe hârjoneala. Când îl atingea cu pătura pe soţul meu, mă repezeam la el, îl luam pe sus, îl puneam pe pat şi îl făceam prizonier înfăşurându-l în pătură, pretinzând că îl leg să nu mai scape. De fiecare dată îi spuneam printre zvârcolelile lui că l-am legat fedeleş şi că nu are cum să se elibereze. Spre deliciul lui, de fiecare dată când reuşea să scape îmi exprimam uimirea! Nicicum nu am putut să-l ţin prizonier 😉 chiar dacă am adăugat la joc “lanţuri şi lacăte”, “seif cu cifru” sau “stânci (adică perne) prăvălite” peste el. 🙂

L-am întrebat ce îi dă aşa o putere. Mi-a spus că e de la tricoul cu maşină de pe el. Am ameninţat că îl dezbrac de tricou, că eu nu mai rezist în ritmul ăsta! 🙂 🙂 Am rămas doar cu ameninţarea.

Apoi, a început să adauge alte reguli la joc. De fiecare dată când începeam, mai apărea câte ceva nou. Ba fugea să-l prind în altă cameră, ba se ascundea sub măsuţa de la calculator, ba sub masă în bucătărie. Apoi, jocul a început să fie declanşat de alte lucruri. De exemplu de maşinuţele pe care iniţial a vrut să le arunce prin casă, dar i-am spus că dacă mai atinge o maşină, îl iau iar pe sus. 🙂 Şi a funcţionat din nou! Iar am început lupta, chicotelile, zvârcolelile şi încolăcelile.

“Lasă că îţi arăt eu, papanaşule! De data asta nu mai scapi! Îţi fac un nod marinăresc, că din ală pescăresc ai scăpat! Haha! Am pus şi lacătul, să fiu sigură. Şi te bag şi în seif. Nu mai scapi tu, că nu ai puteri supranormale!”

“Aaaaaaaaaaaa! Cum ai scăpaaaaaaaaat? Nu mai înţeleg nimic. Lasă că data viitoare îţi vin eu de hac, papanaşule!” 🙂

Eram amândoi încălziţi şi transpiraţi, şi el tot acumula putere. 😀 Acum sursa erau maşinuţele pe care le ţinea strâns în mână şi îmi explica victorios de fiecare dată când se elibera că iar şi-a luat putere! Aşa de tare l-a prins jocul că nici nu s-a oprit să-l salute pe tatăl lui când acesta a venit de la serviciu. 🙂 Mai târziu, când a venit mama şi i-am spus să meargă repede la uşă să vadă cine a venit, poate mai primeşte vreo putere, s-a întors într-o fugă şi un pic dezamăgit: “Nicio putere!” 🙁

La final, când probabil a simţit nevoia să se mai liniştească, a adunat maşinuţele de prin cameră şi le-a pus sub pernele sub care îl îngropam, ca să-şi conserve “puterile” şi să le ascundă de ceilalţi. 🙂

Când am plecat, a ţinut să ne conducă, să ne deschidă uşa şi apoi să iasă pe geam să ne strige “Pa, pa, papanaşilor!” 🙂

Nu ştiu dacă am fost cu adevărat în spiritul Playful Parenting, dar ştiu sigur că m-am simţit grozav! O să înţeleg la vizitele viitoare cum a fost şi pentru copil! 🙂

Foarte important: De fiecare dată când mi-a spus să mă opresc, ne-am oprit. Nu l-am ţinut să îl gâdil în exces şi am avut grijă ca tot ce se întâmplă să fie în siguranţă pentru el.