Ecomarathon 2013 – un concurs suprinzător

Elena-Loghin-educator-prenatal-doula-Ecomarathon-2013-02

kitul de participare

Surprindere. Da, cred că asta aş alege dacă ar fi să rezum într-un singur cuvânt experienţa mea de la cursa de cros de la Ecomarathon 2013. Când participi la un concurs montan (sau de orice fel, de fapt) te aştepţi să fie bine organizat “by default”. Te aştepţi să ai o experienţă frumoasă, să petreci o zi agreabilă de care să îţi aminteşti cu drag. Dacă însă organizatorii reuşesc să te surprindă, concursul devine unul memorabil, fie că surprizele au fost sau nu de bun augur. Nu ştiu cum au fost celelalte ediţii, pentru că asta e prima la care particip. Nu ştiu dacă am înţeles de ce acest concurs e aşa de îndrăgit şi de ce se ocupă locurile cu mult înainte de ziua startului, dar ştiu de ce o să vin eu din nou la anul! :) Enumăr mai jos, într-o ordine aleatorie, motivele mele.

Vineri seara: primul contact cu atmosfera concursului, primele surprize! Kitul de participare conţine doar lucuri utile: tricou tehnic ŞI şapcă tehnică. Wow! Un antiperspirant, o reducere la Suunto, şi două reviste. :) De pe tricou lipseşte clasica listă de logo-uri de sponsori. Bileţelul pentru pasta-party a fost inclus într-un colţ pe numărul de concurs. Ce bine, că nu-i duc grija! Mi-a plăcut mult şi că pe număr, numele a fost scris în forma <prenume nume>. Ai aşa o senzaţie de apropiere, prietenie şi nu una de “strigat la catalog”. În sacoşă niciun flyer, niciun pliant publicitar… nimic de reciclat.

Sâmbătă dimineaţa, ziua se anunţă minunată! Ne trezim mai cu greu, dar ajungem în zona de start la timp şi ne grupăm cu gaşca de prieteni. O să merg în cursă cu partenerii mei de la Marathon 7500, ediţia 2011: soţul meu, care din cauza unei accidentări recente nu a mai putut participa la cursa lungă, şi de la Marathon 7500, ediţia 2012 (şi sper şi 2013): Ade. Suntem relaxaţi în coloana aliniată la luat startul şi “cotcodăcim”… prea mult după părerea soţului meu. :) Ce să faci? Aveam chef de socializare, mai ales că ne-am întâlnit şi cu o prietenă de la Bucureşti. E mică lumea în grămada de o mie şi ceva de concurenţi!

După start, urmează o alergare lejeră de vreo 3 km de plat şi semi plat prin sat. Ade şi soţul meu se depărtează uşor şi mă mai aşteaptă din când în când. Picioarele Adelei sunt meseriaşe pe asfalt şi pe plat. Eu nu mă plâng, dar nu mai “cotcodăcesc”. :)

După ce traversăm un podeţ, ajungem la prima urcare prin pădure. De aici începe să-mi placă cursa. La deal mă simt mult mai bine decât pe plat şi începem să depăşim mulţi din participanţii înşiruiţi pe potecă. Buna dispoziţie e întreţinută de glumele soţului meu, care are multă energie să “cotcodăcească”. :)

Elena-Loghin-educator-prenatal-doula-Ecomarathon-2013-04

papucii cu “viteză”

Ajungem la primul punct de hidratare de la “La Mândru”. Nu ne oprim, întrebăm doar la ce kilometru suntem şi ne continuăm drumul. Urmează imediat o coborâre prin pădure, unde trec în faţă, că “mă ţin” papucii cei noi! Yuhuuu! De ceva vreme am prins curaj şi îmi place viteza la vale! :) :)

După ce am ieşit din pădure, am început să ne bucurăm de peisaje. Nu mai fusesem pe tură înainte şi am fost foarte impresionată. Pajişti verzi presărate cu floricele, mirosuri de ţară care îmi aduc aminte de satul drag al bunicii unde îmi petreceam vacanţele, măgăruşi care se uită curioşi la noi, oameni care ne salută, garduri care separă doar simbolic proprietăţile, drumeaguri înguste printre grădini, pomi înfloriţi, soare şi cer senin! Mmmm… Cred că ştiu de ce vine atâta lume la concursul ăsta!

După o urcare scurtă ajungem la punctul de revitalizare care abundă de bunătăţi! Beau două pahare de apă, mănânc o bucăţică de banană şi o ciocolăţică, mă răcoresc cu o felie de portocală şi pornim iar la drum.  Băi, cât de frumos se vede de jur împrejur! Ce mă bucură primăvara montană cu verdele şi floricele ei cu tot. Şi ce linişte şi tihnă e pe-aici! Mmmm-mmmm!

Dăm de o bucată de asfalt, pe care Ade prinde iar viteză şi rămân din nou în urmă. Soţul meu se mai întoarce din când în când spre mine şi mă încurajează “Hai, şuncu!” :) Vin, vin! Mama lor de antrenamente lipsă! Mai recuperez pe urcări şi pe coborârile mai abrupte, atunci când nu mă fură peisajele.

Elena-Loghin-educator-prenatal-doula-Ecomarathon-2013-05

trio-echipa (sursa foto: www.phototase.com)

Pe ultima coborâre suntem din nou grupaţi şi “cotcodăcim” împreună. :) Alergăm cu grijă să nu ne accidentăm şi mai sprintăm din când în când să mai depăşim din participanţii înşiruiţi pe potecile înguste. Pe cea mai abruptă parte o iau iar înainte cu curaj şi mă mai uit în urmă să nu mă ia prea tare avântul.

Înainte să ajungem pe asfalt, suntem surprinse de uralele “Hai Elena Loghin!”. În viteză recunoaştem o echipă de băieţi cu care ne-am socializat anul trecut pe traseul de la Marathon 7500 şi care şi-au adus aminte de mine şi de Ade când ne-au văzut tricourile branduite. :) Mulţumim, băieţi!

Pe asfalt, am început din nou să gâfăi şi să strâng din dinţi să nu rămân iar în urmă. Auzeam larma din tabăra de bază şi căutam din priviri poarta roşie unde se termina cursa. Pentru că am văzut-o abia la final, mi-a trecut prin cap să mă mai şi opresc să îmi trag răsuflarea, dar nu am îndrăznit să încetinesc. :D

Elena-Loghin-educator-prenatal-doula-Ecomarathon-2013-06

echipa elenaloghin.ro

Am trecut împreună toţi 3 linia de sosire după 2 ore şi 3 sau 4 (?) minute de la start (nu am înţeles de ce timpii noştri sunt diferiţi). Toată bucuria şi emoţiile adunate în cursă s-au exprimat în îmbrăţişări şi lacrimi. E minunată nu doar cursa în sine, ci şi energia asta prietenească pe care poţi să o trăieşti şi să o împărtăşeşti cu cei apropiaţi. Îmi place tare mult să particip la astfel de concursuri în echipă cu soţul meu sau cu Ade! E mai intens şi mai complet, mai ales că la nivelul meu, unde nu am pretenţii la performanţă sportivă, mă concentrez pe emoţii. Şi sper că din ce în ce mai mulţi părinţi să înţeleagă lucrul ăsta şi să putem, vedea din ce în ce mai mult fair-play la copiii lor care participă la cursele pentru copii. ;)

După finish, ne-am “constituit” împreună cu ceilalţi prieteni care au terminat cursa de cros (Claudia, Mişu, Răzvan) sau care au venit doar să ne susţină în cel mai animat “comitet de primire” în aşteptarea prietenilor din cursa de maraton! :) Ce energie faină! Bravo Nicu, Dadi, Mihnea, Fritz pentru terminarea cursei celei lungi.

Elena-Loghin-educator-prenatal-doula-Ecomarathon-2013-03

Medalia concursului e cea mai frumoasă pe care am primit-o până acum! Culorile se asortează foarte bine, sigla iese în evidenţă, trifoiul e verde şi panglica personalizată. Îmi place tare mult atenţia asta la detalii.

Imediat după terminarea cursei, rezultatul era disponibil pe site-ul concursului! La câteva minute după trecerea liniei de sosire puteai verifica timpul şi locul în clasamentul open şi pe categorii. Iar a doua zi, dis de dimineaţă fiecare participant a primit aceste informaţii şi într-un email personalizat. :)

Locul în care s-a organizat “pasta-party” m-a impresionat din nou. Am revenit acolo şi cu prietenii care au terminat tura de maraton, după ce i-am aşteptat cu urale la linia de sosire. O curte verde, cu copaci înfloriţi, cu foişoare, muzică liniştitoare, oameni tolăniţi pe jos, copii jucându-se la groapa cu nisip, mese îmbelşugate (paste, morcovi, ceai, vin, apă, cozonac, deserturi cu brânzică), feţe zâmbitoare la servit bunătăţi, căni de apă branduite cu sigla concursului (:O). O impresie puternică de igienă (deşi eu nu fac mofturi în sensul ăsta) dată de feţele de mesă curate, sorţurile şi mănuşile pe care le purtau doamnele responsabile cu umplutul farfuriilor, de toalete (încă) parfumate şi de cişmeaua de spălat pe mâini din imediata lor apropiere (din aceeaşi gamă cu toaletele şi despre care nici măcar nu ştiam că s-a inventat). :) 

Am apreciat mult lejeritatea Siselor de a coordona lucrurile. Deşi în zona de start/sosire se perindau mulţi oameni (concurenţi, suporteri, copii, maşini, turişti etc.) nu am simţit deloc în vocea lor la microfon că le scapă ceva de sub control. Nu am simţit panică, stres, nervi, nici măcar la cursele pentru copii, care mi s-au părut şi mai greu de gestionat! Ba mai mult, chiar au avut timp să schimbe şi două vorbe cu noi. :)

În toate detaliile astea care pe mine m-au surprins am văzut dragul şi pasiunea cu care e organizat concursul ăsta. Eu cred că doar dacă eşti pasionat de nu mai poţi de ceva eşti preocupat şi poţi să transmiţi mai departe cât mai mult din intensitatea a ceea ce e în interiorul tău. Probabil de aceea am şi văzut oameni din sat în rândul voluntarilor, şi cred că sunt mult mai mulţi dispuşi să ajute, în multe feluri, şi care probabil nu ştiu deocamdată că e nevoie de ei…. ;)

În concluzie, am avut o zi plină! Parcă de multă vreme nu am mai avut senzaţia că am avut timp pe îndelete să fac de toate. Concurs, peisaje pe gustul meu, tihnă, linişte, prieteni, aer curat… Bravo, fetelor! Aveţi un concurs minunat de care vă doresc să aveţi cât mai multe motive să fiţi mândre şi pe viitor! Şi sper că şi acum simţiţi fără să vă spunem noi că a fost un eveniment reuşit!

PS: După mâncare, duş şi somn, am încheiat ziua la un concert cu Ada Milea, care ne-a binedispus şi a pus capăt unei zile de care o să-mi aduc aminte multă vreme. Mai vreaaaaaau!