M-am trezit de dimineaţă cu gândul la copilărie şi m-a cuprins aşa o nostalgie!!! Mi-am adus aminte de entuziasmul cu care aşteptam ziua mărţişoarelor şi ce dornică eram să am uniforma cât mai decorată. Că primeam multe și le purtam pe toate! 🙂
Când am crescut mai mare îmi făceam singură mărţişoarele pentru cei dragi. În fiecare an un model nou. De unde vin eu, şi fetele oferă mărţişoare, nu doar băieţii.
Anul ăsta însă, pentru mine, 1 martie e o zi fără poveste. Cred că încet-încet nerăbdarea entuziastă din copilărie a fost înlocuită de mult mai lipsitul de culoare ”așa se face”. Am făcut ieri un tur prin oraş la tarabele comercianţilor de mărţişoare şi m-am întristat printre foliile de plastic şi mărţişoarele de tinichea ieftină. Am văzut foarte puţine făcute cu drag. Foarte puține pe care le-aș fi cumpărat să le ofer. De dimineaţă, a postat fratele meu pe facebook poza cu mărţişorul ăsta cu iz tradiţional. Nu am mai văzut modelul ăsta până acum și mi-a plăcut tare!. 🙂
Mi-e dor de bucuria aia primăvăratică de când eram mică. Tare dor! Poate și pentru că am trăit de curând nişte emoţii şi senzaţii foarte puternice la spectacolul Mary Poppins (pus în scenă de trupa fratelui meu, Asociaţia Fascinaţia Sunetului).
Am fost până la Jimbolia să văd musicalul şi mi-am încărcat bateriile emoţionale pentru câteva zile bune. Am văzut 3 reprezentaţii, fiecare cu copii de vârste diferite. Pe prima, cea pentru cei mai mici copii, am trăit-o cel mai intens. Am plâns de emoţie de la un capăt la altul. Pe de o parte datorită poveștii în sine și a profesionalismului cu care și-au luat în serios rolul cei de pe scenă, şi pe de alta, din cauza felului în care trăiau spectacolul cei mici.
Mi-e dor de tot de candoarea sincerităţii de copil. Aia care te face să spui cu seriozitate că un coşar e o legumă, că “poveştile nemuritoare” sunt “nişte lecturi speciale pentru şcolari” sau să o cauţi pe Mary Poppins după terminarea spectacolului ca să-i spui că tu nu ai probleme cu “adormitul”, ci cu “trezitul”! :)Toate astea sub privirile un pic crispate ale cadrelor didactice. Încă nu reușiseră să-i ”îmblânzească” pe toți.
Am sesizat mai bine la celelalte două reprezentații efectele lui “Nu e voie”, “Nu mai vorbiţi între voi”, “Stai frumos”, “La spectacol stăm cuminţi” etc. Pentru că spectacolul a fost gândit interactiv, copiii sunt încurajați să se implice. Artiștii din trupă pun întrebări invitându-i pe cei mici să răspundă. Care sunt beneficiile somnului, ce înseamnă un coșar, ce e o carte de povești nemuritoare, ce înseamnă să dăruiești etc.
E minunată toată energia care se crează în sală. Cei mici sunt absorbiți de ce se întâmplă pe scenă și trăiesc cu toată ființa povestea. Cu toți mușchii și cu multă candoare și sinceritate. Așa mă bucură să-i observ!
Mă gândesc că și lor o să le placă să se vadă peste ani. Cu tehnologia din ziua de azi, înregistrarea unor astfel de momente e mult mai la îndemână.
Mă întreb cum trăiam eu astfel de momente și când mi-am pierdut din candoarea asta minunată. Oare era necesar să o pierd doar pentru ca să o redescopăr? Oricum ar fi, mă bucur mult că am descoperit o cale să o accesez din nou și vă mulțumesc tuturor celor care, ca și Asociaţia Fascinaţia Sunetului, oferiți astfel de mărțişoare!
