1-7 august: Săptămâna Internaţională a Alăptării în versiunea ANNA

Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare (ANNA) se alătură seriei de manifestări prilejuite la nivel mondial de Săptămâna Internațională a Alăptării, în perioada 1-7 august 2012. Evenimentul se află la a douăzecea aniversare și își propune creșterea conștientizării, la nivel național și global, a importanței alăptării.

Aflată deja la a patra manifestare în România, Săptămâna Internațională a Alăptării va fi marcată prin organizarea unor evenimente care se adresează părinților, cadrelor medicale si tuturor celor interesati.
Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare, IBFAN România și La Leche League România vor organiza în București următoarele evenimente:

O conferință pentru părinți si cadrele medicale care activează în domeniul perinatal – speakerii acestui eveniment sunt specialiști (medici pediatri, moașe, psihologi, consultanți și consilieri în alăptare). În cadrul acestei conferințe vor fi discutate subiecte ca: alăptarea în sarcină, alăptarea copilului adoptat, alăptarea în tandem, alăptarea peste doi ani, alăptarea prematurilor, diferențe între laptele matern și laptele praf, importanța colostrului și a alăptării în maternitate în primele zile, necesitatea rooming-in-ului).

Conferința va avea loc în data de 2 august, orele 17-20 la sala de conferințe Codecs, la adresa din Str. Agricultori nr. 37-39, Sector 2, București.

Împreună cu partenerii evenimentului, se va organiza o tombolă cu premii substanțiale.

Tot în cadrul acestui eveniment se va prezenta în premieră un interviu acordat în exclusivitate Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare cu reputatul medic pediatru Dr. Jack Newman. Actrița Florentina Țilea, care ni se va alătura în cadrul evenimentului, ne va împărtăși despre experiența alăptatului.

Curs de formare a personalului medical în alăptare – se adresează cadrelor medicale care își doresc să parcurgă și să-și însușească informații noi despre lactație, de la consultanți în lactație acreditați internațional, medici pediatri, psihologi.

Marș de protest și de awareness pentru instituirea rooming-in-ului în toate maternitățile din București – „NU separării copilului de mamă în maternitate!” desfăşurat în data de 6 august între orele 9:00 – 11:00, pe traseul Piaţa Victoriei – Piata Universităţii.

La acest marş sunt aşteptate 100 de persoane care vor milita paşnic pentru drepturile copiilor şi ale mamelor cu pancarde cu mesaje sugestive.

În continuarea marşului de protest, conducerii Spitalelor Elias, “Panait Sârbu” şi Malaxa (singurele maternităţi din Bucureşti în care nu există posibilitatea rooming-in-ului) le vor fi transmise materiale informaţionale despre importanţa şi beneficiile neseparării copilului de mamă şi o strategie elaborată de conducerea ANNA privind implementarea acestor practici în maternităţile respective.

De asemenea, sub umbrela Săptămânii Internaţionale a Alăptării, partenerii ANNA vor organiza și în alte oraşe din ţară (Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Baia Mare, Timişoara, Alba Iulia) acțiuni și evenimente cu scopul conștientizării importanţei alăptării.

Vă aşteptăm cu drag!