“La mulţi ani Michaela!” sau “Povestea unui travaliu care aş fi vrut să NU se mai termine”

doula la nastere acasa

foto credits: Alexandra Dincă

din perspectiva mea emoţională! :)

Am participat recent la naşterea naturală, acasă, a fetiţei unor prieteni foarte dragi. Primul lor copil s-a născut într-o clinică privată. Pe-al doilea s-au hotărât să-l aducă pe lume acasă. Amândoi s-au informat mult şi au luat decizia pe care au considerat-o cea mai bună pentru ei.

Stabilisem mai demult cu mami că dacă o să creadă că prezenţa mea acolo, în calitate de doula sau de prietenă, ar putea aduce vreun beneficiu, să mă sune şi o să fac tot posibilul să ajung. Eram un pic rezervată asupra rolului meu, mai ales că ştiam că va fi prezent tatăl, o moaşă şi o doula care ştiau foarte bine ce au de făcut. Eu îmi doream foarte mult să ajung şi până la urmă am putut fi de ajutor post-partum. Am rămas cu ei până a doua zi să-i ajut cu lucruri mărunte.

Pentru mine, a fost o experienţă covârşitoare emoţional care m-a făcut să mă gândesc la starea firesc umană de dăruire necondiţionată faţă de cel de lângă noi, ce ne umple sufletul de bucurie şi de împlinire, şi care se potriveşte atât de bine pe „meseria“ de doula.

În timpul travaliului m-am făcut mică şi m-am aşezat într-un colţ. Am inspectat vizual camera să văd pe unde sunt cele necesare ca să fiu gata să ajut la nevoie. Apoi m-am făcut şi mai mică şi am intrat în atmosferă. De când am ajuns şi până ce s-a născut Mica, am simţit aşa de intens totul că în cea mai mare parte nu am putut să-mi stăpânesc lacrimile.

Mami era în lumea ei. Contracţiile mi se păreau că o duc din ce în ce mai mult în altă dimensiune. Tati o ţinea de mâini şi o ajuta să se sprijine pe mingea de travaliu. O încuraja şoptit că se descurcă bine şi că nu mai e mult până când o să-şi ţină fetiţa în braţe. Din când în când îi săruta mâinile. Tot timpul s-a uitat la ea cu o privire în care eu citeam dragoste nemărginită, admiraţie şi contemplare pentru ceea ce trăia ea şi el n-avea să trăiască niciodată.

Pentru că era miezul zilei, perdelele erau trase şi lumina era difuză. Cei din jur vorbeau în şoaptă şi se mişcau cu grijă atunci când era nevoie. Deşi eram mai mulţi în cameră, am simţit ca şi cum toţi eram extensia celuilalt, şi făceam toţi corp comun. Eram clar toţi din acelaşi film, şi cred că niciunul nu s-a îndoit de ce avea să se întâmple.

doula la nastere acasa

foto credits: Alexandra Dincă

Mi-au trecut multe gânduri prin cap.
Mă gândeam că aşa experienţe au făcut specia noastră să supravieţuiască atâta vreme. Mi se părea aşa de frumos ce şi cum trăia mami că m-am trezit gândindu-mă că mi-ar plăcea să nu se mai termine (scuze, mami! :)) sau că aş vrea să facem schimb. :)
Apoi, mă gândeam cum ar fi ca atunci când m-ar întreba cineva care e cea mai frumoasă zi din viaţa mea să răspund fără să ezit că e cea în care s-a născut copilul meu şi impresia asta să nu dispară niciodată şi să nu am niciun regret că nu am făcut lucrurile altfel, indiferent de cât de multe poveşti frumoase aş auzi, indiferent de câte alte informaţii aş acumula….

Din atmosfera asta din altă dimensiune în care parcă încremeneam şi noi ceilalţi, ne întorceam pe pământ când moaşa monitoriza bătăile inimii bebeluşului cu un aparat special pentru lucrul ăsta. Mami era mereu informată despre ce se întâmplă, întrebată şi ajutată să-şi găsească poziţii cât mai convenabile.

Pentru că membranele nu se rupseseră de tot înainte de expulzie, Mica şi-a făcut loc mai încet şi mai paşnic în acelaşi timp. Când mami şi-a găsit poziţia perfectă, un fel de squatting “exotic” (sprijinită de sub umeri, avea o mână, sau ambele?, ridicate în sus şi sprijinite), bebe a ţâşnit în braţele moaşei, generând o stare de extaz suprem în mami şi tati.

Mica s-a născut paşnic, firesc, nu a plâns deloc şi s-a cuibărit în braţele mamei şi a tatălui, de parcă acolo i-ar fi fost locul de când lumea. A ales să sugă la 15 minute după naştere, ne-a arătat că ştie perfect ce are de făcut şi nu s-a mai oprit de-atunci. :)

Mami a început să umble prin casă la foarte puţină vreme după naştere, să mănânce şi să aibă grijă să-i arate primului copil că îl iubeşte la fel de mult. Casa lor arăta la fel ca înainte. Familia lor mai avea un membru, şi asta se vedea mai ales în sufletele lor şi în priviri.

Pe lângă toate aceste lucruri minunate, pentru care sunt foarte recunoscătoare, răsplata pentru mine a mai însemnat şi altceva:
- Somnul liniştit presărat cu mici oftaturi, pârţuri şi băluţe a Micăi pe burtica mea a lăsat o urmă foarte dragă pe care o simt când mă gândesc la ea. E grozav până la lacrimi să simţi cum un bebeluş stă liniştit pe pieptul tău.
- Strângerea în braţe a lui mami care mi-a mulţumit şi mi-a spus că am fost tare bună cu ei.
- (chiar) Neaşteptata strângere de mână a unchiului meu care m-a felicitat pentru ce am făcut, şi a înţeles de ce nu am mai fost duminică la biserică.

În loc de încheiere: Aceasta nu e o pledoarie pro naşterea acasă. Indiferent de felul cum o să alegeţi să vă aduceţi pe lume copiii, vă doresc să aveţi parte de o experienţă care să vă împlinească şi să dea cât mai mult sens vieţii voastre de femeie, de bărbat, de familie.

Detalii “tehnice”:
- parcursul sarcinii a fost monitorizat cu toate cele necesare de un medic specialist şi nici o potenţială problemă nu a fost detectată
- moaşa s-a întâlnit de mai multe ori acasă cu mami şi cu tati pentru pregătirea naşterii
- back-up-ul la spitalul din apropierea lor a fost luat în calcul în planul naşterii

- travaliul: 5 ore
- bebe: 2.970 kg
- perineu intact
- un singur tuşeu vaginal
- bebe nu a primit nicio injecţie şi nu a fost aspirat
- cordonul ombilical a fost tăiat doar după ce a terminat de pulsat
- a doua zi Mica a fost evaluată acasă de un medic pediatru, (cu competenţe în neonatologie), care a mărturisit că şi-ar dori să vadă cât mai mulţi nou-născuţi în aşa o formă de bună
- un medic de familie urma să vină să constate naşterea.

Comments

  1. [...] calitate de doula. Şi naşterea pe care am trăit-o cel mai intens până acum. Cum am scris şi aici în “povestea travaliului care aş fi vrut să nu se mai termine”, indiferent de felul [...]