“Mulţumesc, Elena” e mesajul cu care mă bucur să pun punct unei etape din viaţa mea. Azi se încheie aproape 7 ani în prima şi ultima companie pentru care am lucrat până acum. Pentru cel puţin un an am decis să fiu liberă să fac ce m-o tăia capul cu libertatea mea. Încep prin a aloca mai mult timp şi energie pe partea de educator prenatal şi doula. 🙂
Nu a fost o desprindere foarte uşor de făcut şi nici o decizie simplu de luat. Am avut multe gânduri în cap care m-au tot măcinat până mi-am luat inima în dinţi. Unele încă mă mai rod. Deşi caut de multă vreme să fac ceva care să aducă mai mult sens în viaţa mea, nevoia mea de securitate e destul de greu de învins. Am citit recent un articol cu o analogie pe tema asta cu un bou şi un cerb:
Boul (fără conotaţie negativă) e “animal cu stăpân. Are adăpost, are hrana asigurată, în fiecare dimineaţă e înjugat la car sau la plug şi munceşte. Cu cât îşi face datoria mai bine cu atât primeşte o raţie de fân sau de coceni mai mare. Cu cât e mai ascutător şi se opinteşte mai tare cu atât e mai bine îngrijit. Dacă leneveşte are parte de bici. Nu are grija zilei de mâine. Mâine e la fel ca astăzi, la fel ca ieri şi ca în toate zilele. Doarme liniştit, pe coadă.”
Cerbul “nu are un adăpost. Hrana şi-o procură singur. Nu e sigur că o poate găsi şi mâine. Nu e ferit de pericole, trebuie să fie mereu în alertă, treaz, să decidă singur. ” E liber şi răspunde de deciziile pe care le ia.
E greu să te faci cerb după ce te-ai obişnuit să fii bou. 🙂
Încă nu m-am dezmeticit prea bine şi încă nu mi s-au aşezat emoţiile şi sentimentele, ca să mă cuprindă entuziasmul noului început. Deocamdată încerc să mă încarc cu energie din mesajele pe care le-am primit la acest final de la cei cu care am lucrat. Dacă o să-mi lipsească ceva o să fie cu siguranţă atmosfera prietenească pe care am simţit-o în cea mai mare parte a acestei etape. Am întâlnit mulţi oameni cu care mi-a plăcut să lucrez. Unii mi-au devenit prieteni şi au influenţat felul în care sunt azi. Probabil că şi eu am avut o influenţă asupra unora dintre ei.
“Mulţumesc, Elena” a fost cel mai plin de sens “mulţumesc” pe care l-am primit până acum. Spunem de multe ori “mulţumesc” din politeţe, pentru că aşa e frumos, aşa se face, etc. Cumva, parcă s-a golit de sens cuvântul ăsta şi nu îşi mai e suficient. “Mulţumesc-ul” meu e din cele intacte. Nu am înţeles prea bine de ce l-am primit. Am savurat din plin surpriza pe care am avut-o desfăcând cutia cu mesajul-cadou. Am împărţit tortul cu colegii şi am păstrat placheta de ciocolată. O am în frigider şi nu îmi vine să o mânânc. Mă tot uit la ea din când în când şi mă umplu de emoţie şi de bine. O să încerc să păstrez vie în mine senzaţia asta cât mai multă vreme.
Sper să fiu pe drumul pe care trebuie să fiu în descoperirea locului unde mă potrivesc cel mai bine pe lumea asta. Sper să fiu în stare să înţeleg logica din spatele lucrurilor care mi se întâmplă şi să mă bucur de cât mai mulţi paşi în etapa asta de educator prenatal şi doula, alături de soţul meu drag care e lângă mine şi mă susţine în călătoria asta nouă. 🙂
[…] “Mulţumesc, Elena” – la final şi de început […]