Voi aţi auzit de proiectul Bambini? Eu am aflat doar de curând, când am cunoscut-o pe Leea şi pe cei din echipa care au promovat acest proiect la Braşov.
Scopul proiectului, care a început în 2009 şi urmează să se finalizeze la sfârşitul acestei luni (mai 2012), a fost promovarea schimbării obiceiurilor de deplasare pentru segmentul de copii cu vârsta de 0-6 ani.
Cum? Punându-i pe gânduri pe părinţi şi încercând să genereze o schimbare de atitudine în mintea lui mami şi a lui tati.
De exemplu, până să văd detaliile acestui proiect, nu mi-am dat seama cât de restrânsă e de fapt gama de jucării pentru băieţi. De mici, le cumpărăm maşini şi maşinuţe. Unii dintre copii sunt duşi mereu cu maşina, chiar dacă locuiesc foarte aproape de grădiniţă şi ajung să-i compătimească pe cei din jur care merg pe jos sau cu bicicleta.
Nu am realizat până acum cât de strânsă e legătura între bugetul alocat pentru publicitate de către companiile producătoare de maşini, obiceiurile noastre de deplasare şi jucăriile care se găsesc pe piaţă. Dacă e să mă gândesc rapid la jucării, îmi vin în minte vreo 5 feluri diferite de maşini de jucărie, un trenuleţ pe şine, o bicicletă fără o roată, niciun autobuz, niciun skateboard, nicio pereche de role…
Hmmm… La voi în cap cum e? 🙂
În afară de partea ecologică şi cea care ţine de mişcare şi sănătate, probabil că o să vină vremuri în curând când nu vom mai încăpea toţi cu maşina prin oraş şi ne-ar prinde bine să fim obişnuiţi şi cu alte feluri de a ne deplasa. Deocamdată, conform studiului efectuat în 17 grădiniţe în cadrul proiectului Bambini, situaţia în Braşov arată cam aşa:
În cadrul acestui proiect s-au realizat câteva jucării care au fost distribuite în cele 17 grădiniţe din oraş, pentru evaluare şi testare:
-
cursa de biciclişti: jucărie de tras sau împins
-
jucărie antistres în formă de autobuz
-
titirez cu 6 desene diferite reprezentând modalităţi de deplasare, cu punctaje diferite şi care poate fi folosit şi pe post de zar
-
cărticică ce se poate folosi şi în apă, la băiţă, cu ilustraţii “nemotorizate”
-
puzzle din 4 cuburi cu 6 desene diferite
-
jucărie tip căluţ de călărit care are ghidon de bicicletă în loc de cap de cal
-
kit de activităţi BAM şi BINI
Şi ce e grozav, e că planurile tehnice ale acestor jucării sunt puse gratis la dispoziţia producătorilor interesaţi! Deci, dacă ştiţi pe cineva în domeniu, daţi-i de ştire! Date de contact şăsiţi mai jos. 🙂
Contact ABMEE: Bd. M. Kogălniceanu 23, bl. C7, cam. 301
Tel./Fax: 0268 474 209; 0268 547 784
Email: office@abmee.ro
Web: www.abmee.ro
Responsabili proiect BAMBINI
Leea Catincescu: leea.catincescu@abmee.ro
Radu Gaşpar: radu.gaspar@abmee.ro
Dacă vreţi să vă bucuraţi de o parte a acestui proiect, haideţi sâmbătă, 19 mai, pe “Strada copiilor”, acţiune planificată de echipa Bambini pe o stradă din centrul Braşovului. Mai multe detalii găsiţi aici.
Am văzut câteva poze ale unor acţiuni similare în alte ţări din Europa şi mi-am adus minte de copilărie şi de strada din spatele blocului pe unde circulau rar maşini. Şi pe unde mă jucam în voie de-a prinselea şi de-a ascunselea, săream coarda şi desenam pe asfalt … Azi copiii de pe strada mea fac slalom printre maşini, încercând să se joace cu mingea fără să atingă maşinile parcate şi să deseneze cu creta be bordura trotuarului, că pe stradă şi pe trotuar nu e loc. 🙁