Mary Poppins şi ziua mărțișoarelor

M-am trezit de dimineaţă cu gândul la copilărie şi m-a cuprins aşa o nostalgie!!! Mi-am adus aminte de entuziasmul cu care aşteptam ziua mărţişoarelor şi ce dornică eram să am uniforma cât mai decorată. Că primeam multe și le purtam pe toate! :)

Când am crescut mai mare îmi făceam singură mărţişoarele pentru cei dragi. În fiecare an un model nou. De unde vin eu, şi fetele oferă mărţişoare, nu doar băieţii.

1 MartieAnul ăsta însă, pentru mine, 1 martie e o zi fără poveste. Cred că încet-încet nerăbdarea entuziastă din copilărie a fost înlocuită de mult mai lipsitul de culoare ”așa se face”. Am făcut ieri un tur prin oraş la tarabele comercianţilor de mărţişoare şi m-am întristat printre foliile de plastic şi mărţişoarele de tinichea ieftină. Am văzut foarte puţine făcute cu drag. Foarte puține pe care le-aș fi cumpărat să le ofer. De dimineaţă, a postat fratele meu pe facebook poza cu mărţişorul ăsta cu iz tradiţional. Nu am mai văzut modelul ăsta până acum și mi-a plăcut tare!. :) [citeşte tot articolul]

Experienţe de doula – Ileana şi lecţia mea de smerenie

Când te pregăteşti să devii doula, nu prea poţi să ţii cont de toate scenariile de travaliu şi naştere în care poţi sau vei fi implicată în meseria asta. Ai văzut probabil ceva filme despre naşteri în centre de naştere sau acasă, ai auzit poveştile altor femei care au ales să fie doula sau au apelat la serviciile uneia. De obicei, poveşti curăţele, cu mămici împlinite, bebeluşi fericiţi şi final de povestit şi altora. Toată lumea satisfăcută. Toţi şi-au făcut treaba cât mai bine şi s-au încărcat cu energie pentru mai departe.

Începi să înţelegi mai pe îndelete că nu toate poveştile sunt aşa atunci când te loveşti de una altfel. Am avut parte de o astfel de experienţă care pe mine m-a făcut să mă simt vie şi plină de păcate. Un fel de test pe care eu l-am trecut doar într-o mică măsură şi care m-a lăsat plină de sentimente până în gât şi de lacrimi în ochi, într-o stare în care nu mai aveam chef să fac altceva decât să recapitulez, să retrăiesc şi să înţeleg. [citeşte tot articolul]

Atenţie! Măria sa “Trebuie” cel toxic e în libertate printre noi

trebuie e toxic

Pericol de otrăvire!

Trebuie e un cuvânt toxic. Foarte toxic. Otrăveşte comunicarea dintre mine şi ceilalţi. Scoate ce e mai rău din mine. Mă umple de o stare de revoltă şi de agresivitate care îmi consumă inutil energia şi mă îndepărtează de starea mea de echilibru. Îmi face inima să bată tare şi venele de la tâmplă să-mi zvâcnească. Mă face să nu mai gândesc clar, să nu înţeleg intenţia din spate şi mă deconectează de cei din jur.

Nu, nu trebuie să fac lucruri. Nu trebuie să fac nimic din ce îmi spun alţii să fac. Nu trebuie să fac nimic din ce cred alţii că e bine pentru mine. EU aleg să fac lucruri. E decizia mea. E alegerea mea în numele liberului arbitru. Şi dacă încercaţi să mă forţaţi sau să-mi spuneţi lucruri de pe poziţii de pretinsă superioritate, poate o să fac exact invers. Na!

Hai mai bine să comunicăm! Hai să recunoaştem că facem greşeli cu toţii. Hai să învăţăm să spunem că ne pare rău atunci când celălalt e afectat pentru că nu înţelege ce vrem să trasmitem. Hai să ne ascultăm unii pe alţii fără a avea în gând că trebuie să găsim soluţii la situaţiile altora. Hai să fim acolo unii pentru alţii necondiţionat. Hai să ne strângem în braţe mai des şi să ne privim în ochi mai frecvent.

Şi să vă spun şi un truc! Dacă vreţi să fac ceva pentru voi, sau pentru mine, nu formulaţi ceva-ul ăla ca pe un ordin ci ca şi cum v-aş face o favoare. O să fiţi tare surprinşi de rezultate! ;)

Sunt aici pentru că m-a adus nevastă-mea!

poza articol blog… auzim din când în când la rundele de prezentare a participanţilor de la cursurile de parenting de la Academia Heidi. Deşi sunt mai greu de urnit la astfel de evenimente, cei mai mulţi dintre bărbaţii care vin la cursurile pentru părinţi se dovedesc a fi absolut minunaţi, receptivi, aduc valoare în plus, vin cu idei şi răspunsuri creative şi contribuie la buna dispoziţie din grup. La final sunt foarte încântaţi de ce s-a întâmplat şi recomandă cursul mai departe.

Totuşi, din punct de vedere al participării şi interesului faţă de cursurile pentru părinţi, balanţa se înclină în favoarea femeilor.

Ce îi face pe bărbaţi reticenţi sau neinteresaţi? De ce unii nu o să ajungă niciodată la astfel de cursuri şi de ce unii par că vin târâţi de partenere? În încercarea de a afla câteva posibile răspunsuri, am încercat să mă pun în pielea lor. Desigur! Atât cât îmi poate permite un creier modest, de femeie. :) [citeşte tot articolul]

Toboganul, frica şi Playful Parenting

js_tubeAm fost recent invitaţi la ziua lui D. A împlinit 4 ani şi am sărbătorit la un loc de joacă pentru copii. Printre jocurile disponibile acolo era şi un tobogan din ăla închis, cu vreo 2 încolăciri. :)

D avea chef să se dea pe tobogan. Celilalţi copii, mai mari un pic, făceau ture pe cont propriu. El dădea târcoale şi nu îndrăznea singur. Încerca să convingă un adult să se dea cu el. A şi convins doi, care după ce au făcut vreo câteva ture au încercat să îl încurajeze: “Ai văzut că nu se întâmplă nimic? Nu are de ce să-ţi fie frică. Uite şi A cum se dă singur”.

Să vedeţi ce s-a întâmplat când mi-a propus şi mie să merg cu el. [citeşte tot articolul]

Bilanţ de an 2012

Elena Loghin: bilant de anDe ceva vreme, mi-am făcut un obicei din a face bilanţul la finalul fiecărui an. Îmi place să îmi aduc aminte de realizările pe care le-am avut şi de întâmplările prin care am trecut. Nu pentru că ar fi nemaiauzite şi nemaipomenite. Ci pentru că am nevoie să văd că am făcut sau măcar am încercat să fac ceva util cu mine.

Aşa că, pentru 2012, am trecut la catastif următoarele:

1. Prima naştere acasă

[citeşte tot articolul]

“La mulţi ani cu sănătate!” Hai, nu zău?!?

masaE primul an în care sesizez mai acut paradoxul dintre urare şi faptă. Pe de o parte ne urăm unii altora ani mulţi, cu sănătate, “că-i mai bună decât toate” şi pe de alta zbang o friptană, zbang o maioneză, zbang un cârnaţ şi o slănină, ca să nu mai vorbesc de tradiţionalele răcituri cu afumătură, sarmale, chiftele, caltaboşi şi alte şunci şi grăsimi. :)

De fapt, poate tocmai de aia ne tot urăm şi ne rugăm pentru atâta sănătate, că în faţa unui aşa meniu, chiar ai nevoie de o porţie de vitalitate în plus ca să depăşeşti perioadele festive fără indigestii, tensiuni ridicate, constipaţii şi alte alea.

Da. M-au cam întristat sărbătorile astea. M-a indispus mai mult ca niciodată dezmăţul ăsta culinar, goana pentru umplutul mesei şi al burţii, în virtutea unui obicei perpetuat consumerist, fără a-l înţelege şi adapta la realităţile zilelor noastre. [citeşte tot articolul]

Aletha Solter la Bucureşti: Educaţie fără pedepse şi fără recompense

Daiana Colceriu, Aletha Solter, Elena LoghinCopiii îşi descoperă mai uşor pasiunile, talentele, motivaţiile şi sunt mai cooperanţi cu cei din jur, când sunt educaţi într-un mediu democratic, fără pedepse sau recompense.

Ăsta a fost principalul gând cu care am rămas după prima din cele 2 conferinţe ale Alethei Solter de la Bucureşti (Disciplină fără pedepse şi recompense şi Lacrimi, frici şi crize de furie). Am fost acolo cu mintea şi cu sufletul. M-am emoţionat, mi-am adus aminte, am avut lacrimi în ochi, am rumegat şi parcă sunt un pic mai aproape de felul în care mă gândesc că o să-mi placă să fiu mamă.

[citeşte tot articolul]

36 de săptămâni, cezariană, alăptare la terapie intensivă

alăptare la terapie intensivăDa. Se poate. Da. În România. Da. Într-o maternitate de stat. Şi nu, nu e o regulă. E chiar o mare excepţie, dar eu cred că aşa pot începe schimbările.

M-a sunat o prietenă, moaşă într-o maternitate de stat, entuziasmată de ce i se întâmplase. O mămică pe care o cunoştea, a ajuns la spital cu sarcina la 36 de săptămâni, în travaliu, cu membranele rupte.

Deşi mămica avea cerclaj de col uterin, adică un col cu o predispoziţie mai mare la dilatare, medicul curant a sugerato-insistat că nu se dilată suficient de bine şi că nu se va putea naşte pe cale normală. Aşa că s-au pregătit toate cele pentru cezariană. [citeşte tot articolul]

Cariera … e tot timpul cu pasiune

Cariera e tot timpul cu pasiuneSăptămâna trecută a fost prima dată când m-am gândit la carieră din punctul ăsta de vedere. Şi sunt tare de acord. Acum mi-e clar că a face o carieră într-un domeniu înseamnă să ajungi în punctul în care îţi aliniezi pasiunea cu valorile, talentele şi motivaţiile tale. Cariera înseamnă să ajungi la “The Element-ul” lui Sir Ken Robinson şi eventual să şi găseşti o modalitate de a face bani cu asta. :)

[citeşte tot articolul]