Forest School … de România

Anul acesta, în două sesiuni de interviuri în perioada martie-aprilie, grădinița The Forest School Kindergarten a selectat copii pentru următorul an școlar. Am participat și eu cu băiețelul meu la una din cele două zile, care au fost de fapt o simulare a unei zile reale de grădiniță. Povestesc mai jos despre cum ne-am picat reciproc. :D

Mi-a plăcut tare mult metodologia “școlilor din pădure”. Am auzit despre ea când s-a înființat la Brașov prima astfel de grădiniță din România. Mi s-a părut o oportunitate minunată pentru a-l expune pe copilul meu la niște informații pe care eu nu i le pot oferi. Am învățat prea puțin la școală despre relația dintre speciile dintr-o pădure, despre speciile de copaci și plante, despre cum se influențează între ele, despre relația lor cu materia anorganică etc. Mă gândesc că mi-ar lua foarte mult să mă apuc eu de învățat, așa că m-am gândit că e minunat că s-au gândit unii să facă o metodologie din asta.

aronforestschool

Cumva, totuși, din ce am mai auzit, din ce am mai văzut postări pe facebook, entuziasmul meu inițial a mai scăzut. De aceea, acum că sunt în postura de a găsi cea mai bună opțiune de grădi pentru băiețelul meu, Forest School Kindergarden din Brașov a devenit pentru mine un MUST SEE, nu un MUST HAVE. Era ceva de bifat pe drumul alegerii grădiniței potrivite pentru noi. Iar inițiativa lor cu interviul în forma simulării unei zile reale de grădiniță mi-a plăcut foarte mult. În schimbul unei taxe de 60 RON, puteam să văd cam cum se pune în practică o astfel de metodologie.

Am petrecut o zi agreabilă de duminică alături de echipa Forest School și alături de ceilalți părinți și copii (pe câțiva îi și cunoșteam) care au mai participat. Ne-am întâlnit în curtea grădiniței unde am putut fiecare dintre noi să ne prezentăm și să spunem câte ceva despre ce ne place să facem împreună cu copiii, pentru ca apoi să ne fie prezentat ritualul lor drăguț de salutat elemente din natura înconjurătoare (soare, copaci etc.). Am plecat apoi înșirați pe “omiduțe” către stația de autobuz unde, în așteptarea autobuzului, s-au cântat câteva cântecele. Ajunși în parcarea de la Pietrele lui Solomon, am pornit la pas către cascadă, copiii fiind îndemnați să caute și să ia cu ei câte un obiect care le atrage atenția (o piatră, o crenguță etc.). Regrupați la cascadă, celor mici li s-a spus să își pună o dorință și să arunce în apă obiectul pe care l-au adus cu ei. Mi s-a părut un pic desuet, că m-a dus gândul al toate fântânile celebre pline de monedele celor care cred că li se îndeplinesc astfel dorințele. : D Lui Aron i s-a părut tare interesant să arunce chestii în apă, și a ținut neapărat să mai căutăm pietre pe care să le arunce în pârâiaș. Așa că am mai zăbovit acolo să ne ocupăm de asta. Ceilalți copii au urcat un pic mai sus, pe un platou însorit unde era mai cald. Când ne-am alătura și noi, grupul formase un cerc și se cântau niște cântecele. Au urmat apoi activități “muzicale” cu obiectele pe care le puteam găsi în pădure, joacă cu pământ și apă, pictat cu apă cu condimente, joacă liberă, băut ceai și mâncat plăcinte. Copiii mișunau, explorau, alergau. M-a bucurat gândul că am putea ieși în natură fără prea mult calabalâc și mi-a plăcut că văd cum ne putem ocupa timpul cu ce putem găsi în pădure. Mi-a plăcut și mirosul de condimente al picturilor. Năstrușnic, nu? Să pictezi cu apă cu turmeric! Aron s-a distrat și el. S-a jucat cu ce i s-a pus la dispoziție, a pictat, a făcut noroi, s-a cățărat pe unde i s-a părut ceva demn de escaladat, a alergat, s-a entuziasmat de fiecare dată când mai vedea câte un biciclist sau câte un alergător. Fără să fie ceva WOW, cred că și eu și el am fost mulțumiți de timpul petrecut împreună.

Dar partea cu intriga abia acum urmează.

Scriu rândurile astea după ce mi s-a liniștit furtuna din creier și din suflet. Am așteptat să trec de primul impuls războinic ca să pot gândi cât mai limpede și cât mai lipsit de emoționalul ăla care face lucrurile și mai interpretabile. Scriu ca reacție la ceva ce mi se pare nedrept, și pentru că e în felul meu de a fi să încerc să fac ceva atunci când văd/trăiesc ceva care mi se pare în neregulă. Cei care mă cunoașteți mai bine știți despre ce vorbesc.

Am primit de dimineață un email pe care îl aștept de 18 zile (!!), adică din 15 aprilie (2017). Azi a sosit și mi-a canalizat toată energia într-o singură direcție. Așa că scriu ca să închei cu capitolul ăsta și cu speranța că lucrurile pot și trebuie îmbunătățite.

Rezultatele evaluărilor de la interviuri urmau să ne fie comunicate în perioada 11-14 aprilie (cele două sesiuni de interviuri au avut loc în 26 martie și 2 aprilie). Sincer, îmi luasem gândul că Forest School ar mai fi o opțiune pentru noi. Nu mă convinsese ce văzusem că merită să investesc în jur de 1800 ron/lună, așa că nu am urmărit cu mare nerăbdare Inbox-ul. De Paști, am găsit printre email-uri mesajul de mai jos, adresat mai multor destinatari:

On 14 Apr 2017, at 12:02, Forest School wrote:
Buna ziua,

După o atenta evaluare a posibilități de integrare in programul nostru, ținând cont și de siguranța in timpul deplasării către și de la cursuri, va informam cu regret ca programul nostru nu este cel mai indicat pentru copilul dumneavoastră.
Va dorim succes in găsirea unui program mai potrivit.
Cu considerație,
Echipa Forest School

Mboon. Ia uite că am picat primul interviu din viața lui Aron! Ce mamă faină sunt, nu? Oricât de mic ar fi fost entuziasmul meu legat de Forest School, nu prea mi-a venit ușor să diger ideea că fac ceva greșit cu copilul meu, sau că el e “defect” într-un fel în care nu îl face compatibil cu un astfel de program. Wtf! Copilul meu perfect ?!? : D Intrigați și curioși și eu și soțul meu vrem mai multe lămuriri. Chiar ne întrebam ce nu vedem noi la copilul nostru, cu ochii încețoșați probabil de iubire nemărginită.