Cursuri prenatale NaşteCumSimţi

“Pregătirea pentru naştere nu se măsoară în cât de multe informaţii ştii, ci în cât de multă încredere ajungi să ai în corpul tău.” (Elena Loghin)

Azi numim naşterea în multe feluri: normală, naturală, cu epidurală, fără epidurală, pe cale vaginală, prin cezariană…

Elena Loghin - educator prenatal şi doula

De fapt, ce e naşterea şi cum e programat corpul uman să dea naştere? Cum de, în ciuda progresului tehnologic şi ştiinţific, auzim din ce în ce mai puţine poveşti frumoase de naştere în jurul nostru? Care sunt nevoile mamei şi ale bebeluşului în travaliu? Ce condiţii sunt necesare pentru o naştere fiziologică şi cum ne asigurăm că acestea sunt asigurate? Care e rolul celor care sunt în jurul femeii în travaliu? Ce e un plan de naştere, la ce ne poate ajuta şi cum abordăm tema cu medicul curant? Ce e de ştiut despre alăptare şi despre îngrijirea bebeluşului? … etc.

Fără a încerca să impunem reţete, discutăm despre aceste lucruri şi multe altele, în cadrul cursurilor Naştecumsimţi. Acestea sunt adresate în aceeaşi măsură mamelor cât şi taţilor pentru că venirea pe lume a unui copil e o tranziţie spre rolul de părinte a amândurora. Atunci când fiecare îşi găseşte, înţelege şi asumă rolul, această tranziţie e lină, firească şi aducătoare de mari satisfacţii.

Taţii primesc la finalul seriei un atestat de puericultură care le dă dreptul la 10 zile de concediu suplimentar după naştere.

Detalii curs:

Următorul curs (concentrat):  28 și 29 martie 2015
Durată curs:
10 ore: 09:00-14:00
Locuri disponibile: 4 cupluri
Investiție: 400 RON
Suportul de curs, apa şi ronţănelile sunt incluse în preţ.
Locaţie: Academia Heidi, str. Morii, nr.10

Înscrieri: aici.

Galerie foto:
Structură curs:

Şedinţa 1. NAŞTEREA

Prezentarea participanţilor
Prezentarea cursului
Evoluţia procedurilor din jurul naşterii
Ce înseamnă naşterea
- Importanţa declanşării naturale a naşterii
- Diferenţe între naşterea naturală, vaginală şi cezariană
- Amintirea naşterii – cea mai importantă amintire din viaţa unei femei
Fiziologia naşterii

Şedinţa 2. ETAPELE NAŞTERII

Hormonii travaliului, naşterii şi ai primelor ore de după naştere
Durerea în timpul naşterii
Contracţii: cum le recunoaştem, frecvenţa, dinamica
Etapele travaliului
Reflexul de expulzie al fătului
Naşterea placentei
Importanţa secţionării cordonului ombilical după încetarea pulsaţiilor

Şedinţa 3. MĂSURI DE CONFORT. INTERVENŢII MEDICALE

Importanţa factorilor de mediu
Confort şi sprijin în travaliu
Intervenţii medicale în travaliu şi naştere
Proceduri de rutină în maternităţile din România
Evitarea medicalizării excesive a naşterii
Tehnici de negociere cu personalul medical
Consimţământ informat şi drepturile pacientului în România
Jocuri de rol: situaţii ipotetice
Planul de naştere

Şedinţa 4. ALĂPTAREA ŞI ÎNGRIJIREA BEBELUŞULUI

Fiziologia alăptării
Alăptarea la sân şi hrănirea cu lapte praf
Semne că alăptarea funcţionează
Prevenirea problemelor în alăptare
Simţurile şi nevoile bebeluşului
Îngrijirea bebeluşului

Impresii de la curs:

Adela: Am participat la cursul Elenei în calitate de proaspătă mămică, pentru a împărtăşi din experienţa naşterii primului meu copil. Am rămas până la capătul şedinţei pentru că îmi plăcea mult acel cadru cald şi prietenos în care cele trei cupluri de viitori părinţi erau în largul lor. Nu am simţit cum a trecut timpul. Cursul este interactiv, dialogul încurajat, informaţiile foarte bine documentate. În plus, sunt oferite multe exemplificări (experienţe împărtăşite, extrase din filme documentare, lecturi…).
Cred că pregătirea înaintea naşterii este esenţială. Sunt mamă a doi copii şi pot să spun fără ezitare că naşterile au fost cele mai frumoase momente din viaţa mea. Însă cele două experienţe fericite nu mi s-au întâmplat pur şi simplu, ci am făcut tot ce a fost posibil ca acestea să decurgă astfel. Participarea la cursurile Lamaze mi-a permis să fac alegeri informate.
Elena este un excelent educator prenatl, este informată, obiectivă, empatică. Aş putea să vorbesc mult despre calităţile ei, care îi permit să fie de exemplu şi o doula minunată, dar asta e o altă poveste despre care aflaţi mai multe dacă mai scormoniţi pe-aici :).

Aniela: Ce mi-a plăcut la cursurile Elenei?
Am scris cursurile, căci am participat la mai multe, în calitate de… mămică a doi copilaşi. Am avut deci privilegiul de a participa la cursuri prenatale în ipostaza de deja_mămică :) Am venit la câteva şedinţe, am împărtăşit cu mămicile, tăticii sau viitorii părinţi participanţi crâmpeie din experienţele mele legate de naştere şi bebeluşi. Am plecat de fiecare dată cu inima plină plină şi cu aceeaşi senzaţie – dorinţă de a fi aflat toate aceste lucruri ÎNAINTE de naşterea copiilor mei. Am fost şi eu la cursuri prenatale, dar ceea ce face Elena este mai mult decât un curs. Sau mai bine spus, cu totul altfel! Eu m-am simţit minunat. Elena e bine documentată şi vorbeşte cu atâta pasiune încât i se aprind luminiţe în ochi.

Am găsit acolo energie, căldură şi mult, foarte mult suflet pus! Am aflat atâtea lucruri pe care, după două naşteri, nu le ştiam. :(  Referinţe, cărţi, link-uri, filme, despre naştere, despre îngrijirea bebeluşilor, despre mit şi adevăr, despre practici şi false teorii, atât de înrădăcinate încât puţini recunosc, ştiu, admit, că se poate şi ALTFEL. Că de ex, sunt mămici curajoase şi foarte bine-informate care îşi asumă o naştere naturală după cezariană, că există moaşe specializate care sprijină firesc şi natural un asemenea proces, şi câte şi mai câte altele…

Foarte pe scurt, la cursul Elenei am aflat că “dacă nu-ţi cunoşti opţiunile, înseamnă că ele nu există”. Şi în loc de concluzie, spun doar că aş recomanda acest curs oricărui părinte ce doreşte să cunoască aceste opţiuni legate de naşterea şi îngrijirea copilaşului său, pentru a-şi putea formula apoi propriile alegeri  în deplină cunoştinţă de cauză.

Lenke: Elena e o persoană incredibil de pasionată de ceea ce face. Vorbeşte cu atâta patos şi dragoste! Şi are minunata abilitate de a linişti omul, de a-l canaliza spre partea pozitivă a lucrurilor, oricât de dificilă ar fi situaţia. Eu o iubesc pentru asta!

Cosmin: Un curs de la care pleci mult mai liniștit și mai încrezător că lucrurile legate de naștere vor decurge bine. Cunoscând mai în detaliu ce se întâmplă în timpul nașterii, am înțeles ce opțiuni sunt pentru ca totul să fie cât mai ok pentru mamă și bebeluș. Am învățat foarte multe lucruri utile. Mi-a plăcut atmosfera detașată și prietenoasă în care se desfășoară orele de curs!

Andra: Cursul conține foarte multe informații pe care medicii și personalul medical implicați la naștere nu sunt interesați să le spună sau pur și simplu nu le cunosc.

Alina: Sunt foarte mulțumită că am participat la acest curs. Mi-a plăcut foarte mult! Am învățat tare multe lucruri, atât teoretice, cât și practice. Consider că sunt mult mai pregătită acum pentru naștere și pentru îngrijirea bebelușului. Elena s-a implicat foarte mult în pregătirea cursului și în oferirea informațiilor.

Diana: Atunci când ești însărcinată pentru a doua oară, ai nevoie de multă încredere că ceea ce vei alege pentru tine este calea cea bună. Cred că orice “pacient” are dreptul la informații și alegere, iar Cursul Naște cum Simți a venit pentru mine cu plusul de informații de care aveam nevoie. Mi s-au lămurit multe întrebări și am prins mai mult curaj în alegerile mele. Povestea nașterii Dianei aici.

Bianca: Mi-a plăcut cursul prenatal “Naște cum simți” și ceea ce sper este ca lucrurile învățate să le pot aplica și în practică, la naștere. Îmi place să cred că teoria despre o naștere cât mai puțin medicalizată nu o să rămână la stadiu de teorie și că informațiile de la curs mă vor ajuta să am o naștere așa cum îmi doresc :). Mi-au plăcut tare mult exercițiile de la curs (mi-ar fi plăcut să fie și mai multe), filmulețele și de asemenea experiențele povestite de mămicile invitate. Povestea nașterii Biancăi aici.

Ioana: Am plecat de la curs cu niște impresii foarte bune. Este un curs unde se demontează toate miturile legate de sarcină și naștere!

Alin: Mi-a plăcut mult cursul. Atmosfera a fost plăcută, deschisă, liberă, lucru necesar pentru a se crea o relație de comunicare/interacțiune între trainer și cursanți. Am aflat multe informații, atât tehnice cât și pshologice despre cum simți anumite momente, cum te poți pregăti pentru ce urmează (cât se poate). Întâlnirile cu mamele și împărtășirea experiențelor proprii au fost benefice. Trainerul a reușit să capteze “publicul” și să transmită deschis temele abordate. Am recomandat cursul și prietenilor/cunoscuților, prezentând aceste aspecte, pe care eu le-am întâlnit și le-am deprins cu ajutorul cursului.

Anca: Am aflat informații foarte utile, prezentate obiectiv. Ceea ce apreciez cel mai mult este că trainer-ul nu și-a exprimat explicit părerea personală. Elena a fost foarte obiectivă în prezentări, pur și simplu a expus informatia pe care o deține și ne-a lăsat pe noi să ne formăm părerea. Apreciez mult că au fost mămici invitate care ne-au împărtășit din experiențele lor. Mediul a fost unul în care puteai să-ți exprimi părerea fără să fii judecat, foarte prietenos, calm, relaxant.

Andreea: Consider că acest curs conține foarte multe informații folositoare viitorilor părinți. Fiecare mămică ar trebui să participe la un astfel de curs, pentru a-și cunoaște drepturile și pentru a alege în cunoștință de cauză cum va naște, sau pentru a ști ce poate ameliora durerea, de exemplu. Am apreciat implicarea trainerului, dorința Elenei de a explica fiecare nedumerire, de a găsi răspuns fiecărei întrebări.

Matei: Calitatea principală a cursului este că nu îndrumă cursantii să adopte o anumită postură față de naștere, ci îi îndeamnă să decidă ce este mai bine pentru ei, dintr-o perspectivă obiectivă. Nu primești sfaturi, ci informații.