CM de fotbal 2014: o oglindă a societății în care trăim

fanc10e

Campionatul mondial de fotbal: o lună de zile de confruntări fotbalistice în care se văd puse în practică conceptele de parenting cel mai des folosite în societatea din zilele noastre: pedepsele, recompensele și iubirea oferită în mod condiționat de performanțele pe care le obții. Toate mediatizate pe larg (și) în acest context de o mass media interesată mult mai mult de audiență decât de promovarea unor concepte sănătoase de educație și de ce nu, de parenting.

Cum să vezi oameni plângând la finalul unui meci în care scorul nu a fost favorabil echipei pe care o susțin? Cum să vezi copii plângând? Cum să vezi doar scorul și să nu (pari că) vezi întregul?

Plânsul e bun, să nu ne înțelegem greșit! E foarte bun, și ne ajută să ne vindecăm emoțiile. :) Pe mine mă îngrijorează însă ce e în spatele unui astfel de plâns. Câtă îndârjire, dezamăgire, (false) speranțe. Câte mesaje transmise copiilor.

Să luăm drept exemplu finala dintre Germania și Argentina. Nu mă pricep eu foarte mult la fotbal, dar mie mi s-a părut un meci echilibrat, frumos chiar, între două echipe închegate care au jucat un fotbal demn de finala unui campionat mondial. Una a câștigat locul I. Cealaltă a câștigat locul II. Diferența dintre locuri e una foarte mică, și poate nici nu există de fapt. Dar diferența care se crează în mințile noastre, ale spectatorilor și ale jucătorilor e una uriașă. Statistica o să contorizeze doar locul I și pe viitor, foarte puțini își vor aduce aminte de locul II, III, … Gloria și dezamăgirea sunt despărțite de o linie foarte subțire. Mass-media glorifică locul I și îl asociază cu depresie, dezastru, dezamăgire pe cel de-al doilea.

Mie mi se pare tare nedrept.

Care e mesajul pe care îl trasmitem copiilor, de fapt? Bucuria, aprecierea, recompensele există doar la locul I (premiul I)? Fanii susțin doar echipele care câștigă? Părinții își arată iubirea doar atunci când copiii aduc note mari acasă?

Cum facem să vedem și să apreciem tot efortul din spatele unei performanțe de locul II? Măcar de locul II, dacă nu de locul III sau IV … Cum să ne vindecăm de ideea că doar oferindu-le iubire condiționată de performanțe, copiii vor continua să-și dorească să fie și mai buni în ceea ce fac? Cum îi învățăm pe copii să se iubească pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce își doresc ceilalți de la ei? Cum ne susținem campionii, chiar și atunci când sunt pe locul II?

Cum facem toate astea fără să fi avut noi de la cine să învățăm?

Poate una dintre soluții ar fi să ne băgăm nasul mai adânc în curentele moderne de parenting, accesibile și la Brașov. Ne-am putea vindeca așa de propriile traume și ne-am putea ajuta copiii să nu le aibă pe-ale lor.

Sursa foto: http://www.straitstimes.com/news/sport/world-cup-2014/story/brazilians-cry-and-curse-world-cup-humiliation-20140709